Robia aprobării

Există oameni care nu pot face un pas fără să întrebe un om. Nu pot lua o hotărâre fără o aprobare. Nu pot avea pace până când cineva de „mai sus” nu le spune că au voie.

Aleargă după dezlegări, după confirmări, după binecuvântări rostite de buze omenești. Dar nu mai aleargă la Dumnezeu.

Au ajuns să creadă că liniștea vine dintr-o formulă spusă de altcineva. Că iertarea vine dintr-o voce omenească. Că siguranța vine din reguli făcute de oameni.

Dar dezlegarea adevărată nu stă în mâna omului. Omul poate sfătui, omul poate încuraja, omul poate greși.

Dumnezeu nu greșește. Când inima ta este frământată, primul drum nu trebuie să fie la un om, ci la Dumnezeu. Când ai căzut, nu căuta doar o aprobare că „e în regulă”, caută pocăință înaintea Lui. Când ești legat, nu te poate dezlega cu adevărat decât Cel care vede lanțurile nevăzute.

Regulile omenești pot ține în frâu comportamentul, dar nu pot schimba inima. Poți respecta toate regulile impuse de oameni și totuși să fii gol pe dinăuntru. Poți avea aprobarea tuturor și totuși să nu ai pace.

Credința nu înseamnă dependență de controlul altora. Nu înseamnă teamă de oameni. Nu înseamnă să trăiești permanent sub presiunea „ce va spune cutare”.

Dumnezeu nu caută oameni controlați. Caută oameni maturi. Oameni care știu să stea singuri înaintea Lui. Oameni care îl caută direct, nu prin frică, ci prin încredere.

Dacă pentru fiecare pas ai nevoie de o dezlegare omenească, poate problema nu este lipsa regulilor, ci lipsa relației tale cu Dumnezeu.

Pentru că atunci când îl cunoști pe Dumnezeu, înveți să îi auzi glasul. Și când îi auzi glasul, nu mai trăiești din frica de oameni, ci din ascultare față de El.

Nu transforma credința într-un sistem de aprobări. Nu transforma oamenii în mijlocitori permanenți. Există un singur loc unde conștiința se liniștește cu adevărat: înaintea lui Dumnezeu.
Diana G. U.